Postări

Bugetarii, televizoarele și corporatiștii

O să argumentez în continuare că pentru a crește în mod real salariile în sectorul de stat și pensiile trebuie să ai suficienți "corporatiști". Nu mă refer la clasicul "pentru a avea bani statul trebuie ca cineva să plătească taxe", ci vreau să subliniez un lucru un pic mai subtil, legat de balanța importuri/exporturi. Mai întâi să stabilim unde se duce o mărire de salarii sau pensii. Este valabil pentru orice mărire, dar argumentul se aplică în special categoriilor care nu "produc" pentru export, cum e valabil pentru cei plătiți de la buget și pensionari. Bineînțeles, bugetarii produc bunuri și servicii pentru uz intern, pensionarii au produs în timpul cât au lucrat, nu e asta o problemă.

Râsul, opiumul românilor?

Se spune că bancurile cu Ceaușescu erau create chiar de fosta securitate, pentru a avea oamenii o supapă a supărării, ca să nu răbufnească altfel. Nu știu dacă este așa, însă umorul este, într-adevăr, o sabie cu cel puțin două tăișuri. Umorul poate să te ajute să îți fie frică mai puțin de ceva copleșitor, însă în același timp diminuează importanța și periculozitatea faptelor la care se referă. Nimeni nu explică copilului pericolul mașinilor râzând, ar fi total inutil, nu? La fel și lucrurile grave, și care nu sunt chiar copleșitoare, merită tratate cu cea mai mare seriozitate, umorul doar diluând importanța problemei.

Vaccin împotriva manipulării: întreabă-te mereu "Cui folosește?"

Am descoperit că devine mult mai ușor să judeci orice decizie politică încercând să răspunzi la o întrebare simplă: Cui îi folosește? ( Cui bono ) Cine are cel mai mult de câștigat din această decizie? Cine are de câștigat dacă lumea înclină să susțină o anumită decizie? Ca și la o crimă, cel care beneficiază mai mult de o decizie politică este probabil cel care a inițiat-o. Un politician poate susține o anumită decizie pentru unul din cele 3 motive: este o decizie populară, va câștiga voturi pentru ea; exemplu: creșteri pensii, salarii este o cauză pe care o susține de mult; exemplu: spații verzi mai multe, drepturi minorităție etc este o decizie care îi aduce direct sau indirect un avantaj material lui personal, direct sau prin interpuși; exemplu: grațierea pedepselor pentru infracțiuni de corupție

Va fi sacrificat Liviu Dragnea?

Încerc încă o prorocire, deși celelalte nu s-au adeverit. În acest moment Liviu Dragnea a ajuns o povară pentru PSD, cu dosarele lui, chiar și dacă ar fi grațiate. Nu este atât o vulnerabilitate internă cât mai ales internațională. Socialiștii europeni nu sunt precum ai noștri, măcar pentru imaginea publică și tot nu se asociază cu infractori dovediți.

Câteva review-uri la gadget-uri electronice

Îmi place să fac review-uri despre gadget-uri și alte device-uri, în speranța că ajută și pe alții la alegere. Iată câteva făcute de-a lungul timpului: În cuprins: Monitor IPS LED LG 23.8" 24MT58DF-PZ, Full HD (1920 x 1080), HDMI, VGA, 5 ms, Boxe, TV Tuner (Negru) Baterie externa Anker PowerCore 10000 mAh Quick Charge 3.0 negru  Incarcator de retea Anker PowerPort+ Qualcomm Quick Charge 3.0 60W 6 porturi USB PowerIQ Negru  MP4 Player Philips Azure SA5AZU08KF, 8GB, FM, Bluetooth, Negru  Hub Orico RH4CS, 4 port-uri USB 3.0 + 2 port-uri incarcator USB BC 1.2, Black  Laptop Lenovo IdeaPad 510S-13IKB cu procesor Intel® Core™ i5-7200U 2.50 GHz, Kaby Lake™, 13.3", Full HD, IPS, 8GB, 256GB SSD, Intel® HD Graphics, Microsoft Windows 10 Home, White  Adaptor bluetooth Avantree Dongle DG40S  ASUS RT-AC68U Dual-band Wireless-AC1900 Gigabit Router, USB 3.0, IEEE 802.11a/b/g/n  Tableta Samsung Tab A T585 (2016), 10.1", Octa-Core 1.6 GHz, 2GB RAM, 16GB, 4...

Un fleac, a câștigat (iar) PSD

O analiză personală la cald Nu s-au numărat încă voturile însă este destul de clar ce s-a întâmplat. Nu sunt fraude electorale, asta au votat oamenii. Poate s-au bazat mult pe anumite minciuni diseminate de unele televiziuni, însă asta cred ei cu adevărat că e mai bine. Cred că e simplist să dăm vina doar pe televiziuni, diseminarea de minciuni este doar o parte din problemă.

Șofer personal pentru un simpatizant PSD

Imagine
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Limousine   Mă ofer să fiu șofer personal până la secția de vot pentru un simpatizant PSD. Ofer acest premiu celui care îmi găsește o declarație publică a unui candidat eligibil PSD în care afirmă că furtul din banii publici este rău și mai bine s-ar folosi acei bani pentru medicamentele oamenilor săraci din spitale, salarii mai mari la profesori/medici, autostrăzi mai lungi, pensii mai mari, etc. Vezi regulamentul complet al concursului: